Andreea Esca sustine ca este devastata de drama din Colectiv, dar spune cfa nu poate plange in boie decat seara, cand pune capul pe perna. Stirista a facut marturisiri emotionante pe blogul ei.
„Seara, cand pun capul pe perna, mi-e cel mai greu. Numai atunci pot sa plang şi nici atunci prea mult. Pentru ca mama m-a avertizat de acum peste 20 de ani ca mi-am ales o profesie pe care trebuie sa o fac perfect, zilnic, fara sa se vada nimic din problemele personale.
„O sa fii ca un actor de teatru, ca o balerina la Opera. Pe oameni nu-i intereseaza ce simti tu in afara scenei. Spectacolul trebuie sa fie impecabil” – mi-a explicat clar cand i-am transmis entuziasmata ca voi prezenta un program de ştiri. Aşa ca aştept concediul cand vreau sa plang… Numai ca acum e prea mult. Nu mai pot duce atatea drame intr-un timp atat de scurt. Incerc sa fac ca intotdeauna, sa ma conving ca viata merge inainte şi ca important e sa intelegi şi sa faci ceva bun, daca iti sta in putinta….
Ma trezesc dimineata şi ma duc la sport ca şi inainte. imi pregatesc emisiunea de la radio cu oameni frumoşi şi subiecte pe masura. Vorbesc cu prieteni şi colaboratori despre Targul de cadouri de Craciun pe care il organizam, merg la restaurant şi la filme, chiar şi rad la diverse glume şi poate ca aş fi in stare sa şi dansez intr-un club, la ziua cuiva. Dar cand se apropie seara simt un nod in gat şi o durere in piept. Pentru ca nu pot de fapt sa duc durerea parintilor care-şi ingroapa copiii. Nici chiar eu, aceasta stanca, aceasta mama deloc perfecta, aceasta mereu vesela şi optimista, aceasta rezistenta la orice, nu mai pot.
Mi-au secat sufletul poveştile femeii care are doi copii inca in stare grava in spital şi care vorbea despre ei cu zambetul pe buze spunand lucruri minunate, mama care i-a gasit rucsacul fetei moarte in incendiu şi care ii cauta in continuare telefonul pentru a mai salva cateva poze cu copilul care nu mai este, mama colegei mele Teo care, dupa cate a indurat cu ea atatia ani, acum trebuie sa se desparta in urma unui accident stupid…
„II invidiez pe cei fara copii”
Doamne, acestea sunt momentele in care ii invidiez pe cei fara copii, deşi ştiu ca nu e drept. Dar ei nu sunt in pericol sa traiasca aşa ceva. Pentru ca nu cred ca poate exista durere mai mare decat sa-ti pierzi copilul. Iar ce s-a intamplat acum a fost pentru mine inca o demonstratie ingrozitoare a fragilitatii vietii.
Cum trebuie sa fii acum ca sa nu innebuneşti de fiecare data cand iti iese copilul pe uşa?
Cand copiii mei erau mici stateam cu sufletul la gura pana veneau din parc pentru ca eram obsedata ca vor cadea de pe tobogan sau ca o sa le vina leaganul in gura, apoi am trait cu frica traversarii strazii, apoi de fiecare data cand merg cu altcineva cu maşina, cand merg singuri in avion, cand merg singuri cu trenul… Acum mi-e frica de droguri. Dar va spun sincer ca nici o clipa nu m-am gandit ca ar putea sa nu mai vina de la o petrecere dintr-un club, pentru ca ar putea sa ia foc. Cate frici trebuie sa indure un parinte? Cat trebuie sa fie de puternic sau cum sa faca astfel incat sa-şi lase copiii sa traiasca fara sa o ia razna?
Asa ca, mama, iarta-ma, dar am sa plang macar noaptea pentru o vreme, chiar daca nu sunt in concediu. 53.”
(Gabriel Constantinescu)